Am avut un vis tare ciudat noaptea trecuta. Spun asta fiindca aproape l-am simtit pe pielea mea. L-am simtit de parca a fost real si nu la-m uitat imediat dupe ce am deschis ochii asa sum se intampla cu celelalte vise fara de inseamnatate.
Eram undeva intr-un parc pe-o banca singuratica … plangeam, plangeam cum nu mai plansesem vreodata, parea ca toata realitatea se sfarama in jurul meu, totul se dezintegra. Se scurgeau ca lacrimile catre infinit si nimic din realitatea mea nu avea sa se intoarca. Apoi din senin a venit la mine un copilas… sa fi avut vreo 5 sau 6 ani. M-a privit cu ochii sai mari si albastrii. Mi-am ridicat ochii plini de lacrimi catre el dorind sa-mi smulg mana din strangerea lui, dar odata ce l-am vazut asa mic si inocent nu am mai putut face asta.
-De ce plangi? De ce plangi, stii tu ce-nseamna sa plangi cu adevarat?
Copilasul s-a pus in genunchi in fata mea si a inceput sa planga cu lacrimi amare, iar eu vazandu-l asa am uitat de orice suferinta si am incercat sa-l alin. In timp ce incercam sa-l ridic de pe jos si sa-l linistesc. In timp ce incercam sa-l iau de acolo el aproape ca striga catre mine:
-Lasa-ma vreu sa merg si eu acolo! Vreu sa merg si eu acolo in adansurile lui, pamantul asta i-am inghitit pe mami si pe tati. Pe mami care-mi canta cantece la culcare si pe tati care imi facea sageti din crengute. Intelegi, pe ei! Eu ii iubeam si el mi i-a luat, mi i-a luat de tot! N-o sa-I mai pot vedea niciodata, intelegi…?
Inainte sa termine ce avea de zis o batranica ce tinea in mana o jucarie a venit si l-a luat de mana.
-Ma scuzati, o clipa l-am scapat din ochi, dar stiti cum sunt copii…
-E ok … indrug eu fara nici o expresie . Apoi ma uit la micutul copil ce inca nu se oprise din plans si soptea ca pentru el:”Ii vreu pe mami si… pe tati!”
-Oh micutul meu, nu mai plange! Spuse bunicuta si-l lua in brate, desi parea atat de firava iar copilasul era destul de voinic pentru varsta lui.
-Buni, tu n-ai sa pleci, nu-i asa?
-NU scumpule, nu o sa plec!
-De ce nu mai vin mami si tati?
-Pentru ca Dumnezeu a fost suficient de buni cu ei incat sa-I primeasca la ei inca de pe acum.
-Ma va lua si pe mine?
-Intr-o zi ne va lua pe fiecare!
Femeia si-a luat ramas bun de la mine si a plecat cu micutul de mana dandu-I jucaria pentru care el o stranse in brate tare de tot. Am intels ceva important, o lectie pe care viata reala nu mi-a dat-o. Nu exista inceput si sfarsit. Suntem toti la fel ne nastem si murim cand vrea bunul Dumnezeu. Si daca suntem suficient de vrednici ne alina suferinta vietii. Poate ca unii o vad ca pe un sfarsit dar este de fapt incepultul a ceva ce noi nu cunoastem. M-am trezit buimaca… a fost o lectie greu de invatat de care uneori inca ma indoiesc , dar stiu in cele din urma ca acea invatatura e pretioasa.
